Datoriile la utilități, respectiv la apă caldă şi căldură, i-ar putea lăsa pe gălățenii datornici fără locuințe. Nu este o glumă proastă, este un anunț publicat pe site-ul Apaterm de către Insol SPRL, administratorul judiciar al societății edilitare. Acesta îi somează public pe clienţii societăţii - persoane fizice, asociaţii de proprietari, alte persoane juridice - care înregistrează datorii restante către distribuitorul local de energie termică, să achite „de urgenţă” sumele datorate. „Există asociaţii de proprietari unde media datoriei pentru fiecare apartament racordat depăşeşte 14.000 lei, iar vechimea facturilor este de zece ani”, spun reprezentanții firmei Insol SPRL.
Executări silite
Admnistratorul judiciar spune că, în cazul neîncasării restanţelor, va lua toate masurile prevăzute de lege pentru recuperarea datoriilor. Aceastea constau în întreruperea furnizării serviciilor sau executarea silită a locuințelor. În acelaşi timp, vor fi luate măsuri legale împotriva reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari care nu au urmărit creanţele locatarilor şi nu au achitat datoriile provenite din consumul de energie termică produsă în sistem centralizat.
Plătită cu două salarii
În timp ce reprezentanții Insol SPRL amenință clienții datornici ai Apaterm cu scopul de a mai strânge niscaiva bani în contul societății, administratorul special încasează nestingherit două salarii. Este vorba de Adriana Stratulat, plătită, din vara lui 2011, ca director tehnic, cu circa 8.000 lei, plus restul până la 15.000 de lei, pe care îi primește în calitate de administrator special la Apaterm. Madam Stratulat se apără și spune că nu încalcă în niciun fel legea: “Am un singur contract individual de muncă. Cea de administrator special este o muncă nenormată. Sunt plătită, dar nu presupune o salarizare. Este o sumă stabilită conform unei hotărâri de CL. Nu are de ce să nu fie moral”.
Lucian Constantin