Muncitor la Grădina Publică: ”Șefu ne-a zis să vopsim gardul, măcar pe afară să arate bine”

   În luna martie a acestui an, cel mai mare loc de promenadă din Galați a devenit „șantier în lucru”, iar accesul publicului a fost închis pentru doi ani. La prima vedere, un proiect ambițios, în valoare de 1,5 milioane de euro, ce presupune lucrări de arhitectură peisagistică, căi de acces pentru pietoni, mobilier urban, locuri de joacă pentru copii şi echipamente de iluminat. După aproape șase luni de la demararea lucrărilor, ar fi fost de așteptat ca grandiosul proiect să prindă un pic de contur. În realitate, muncitori de la Pallegrini nu au săpat decât câteva tranșee. Delăsarea cu care se lucrează a fost criticată de primarul Marius Stan, care a smuls promisiunea constructorului că lucrarea va fi terminată mai repede. Cum de la vorbe la fapte este cale lungă, am mers la fața locului pentru a vedea stadiul lucrărilor. Ei bine, interiorul grădinii arată sinistru. Nici măcar șantier în lucru nu poate fi numit. Cât vezi cu ochii numai tranșee săpate și munți de pământ. Nici vorbă de alei pietonale sau lucrări de peisagistică, așa cum prevede proiectul. Culmea ironiei este că, în timp ce afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Gălățenii care au trecut, astăzi, prin fața grădinii publice au avut, brusc, o revelație, atunci când au observat că se vopsește gardul. Ce-i drept, de scurtă durată. Întrebați de ce se grăbesc să vopsească gardul atâta timp cât interiorul este ca vai de el, unul dintre muncitori ne-a spus cu franchețe: ”Șefu ne-a zis să-l vopsim. Măcar pe afară să arate bine”. Așadar, dacă mai aveați vreun dubiu că nu se lucrează la Grădina Publică, vă sugerăm să faceți o scurtă vizită până în zonă. Cu siguranță, veți rămâne muți de uimire atunci când veți vedea viteza de lucru a muncitorilor și „interesul” constructorului de a preda mai repede obiectivul.

   Adrian Iftimie