Contractul de deszăpezire a drumurilor județene din Galați, încheiat de Consiliul Județului cu asocierea Lemacons-Vega”93, firme ce aparțin familiei lui Corneliu Istrate, rămâne în continuare secret. Președintele CJ, Nicolae Bacalbașa, refuză în continuare să facă public contractul care ar trebui să cuprindă și achizițiile de material antiderapant. Prefectul Galațiului, Dorin Otrocol, presupusul apărător al legalității în zonă, îi cântă în strună lui spiderman Bacalbașa și publică pe site-ul instituției doar câteva date din contract. Asta, în ciuda faptului că ministrul de Interne a cerut publicarea contractelor de deszăpezire la Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, de lunea trecută:”În aplicarea dispozițiilor primului-ministru de asigurare a transparenței activității autorităților publice, ministrul Afacerilor Interne a cerut ca, până miercuri, 9 decembrie a.c., la nivelul fiecărui județ, instituțiile prefectului să publice pe paginile proprii de internet o situație cu toate contractele de deszăpezire care sunt în derulare”.
Sub titulatura de ”Situația contractelor de deszăpezire…”, prefectul prezintă doar câteva cifre din contract. Astfel aflăm că pentru două luni din acest an, noiembrie și decembrie, asocierea Lemacons-Vega”93 poate câștiga 898.370 lei, în variata unei ierni grele, sau, în cazul de față, fără zăpadă, 215.848 lei.
Bacalbașa ascunde achiziția de lidonit care să înlocuiască nisipul cu sare
Surse din Consiliul Județului Galați afirmă că materialul antiderapant depozitat pentru iarna în curs este unul neomologat. În locul clasicului amestec de nisip și sare, Departamentul de Drumuri al CJ Galați s-a trezit că este depozitarul unei movile formată din bolovani de lidonit, agregat din zgură metalurgică. În contractul cu Lemacons-Vega”93, pe care președintele Nicolae Bacalbașa nu l-a făcut public pe site-ul CJ Galați, prețurile de achiziție sunt peste dublul celor practicate de producători. Astfel, afirmă sursele din instituție, sarea este vândută către CJ cu 100 euro pe tonă, în condițiile în care la producător costă sub 50 de euro, iar amestecul de sare și nisip este taxat cu 80 de euro pe tonă, în condițiile în care nisipul nu sare de 10 euro pe tonă. Pentru înlocuirea nisipului cu lidonitului, material care nu depășește ca preț patru euro pe tonă și care nu poate fi împrăștiat de sărărițe, a semnat șeful de la Departamentul de Drumuri, inginerul pensionar Nicu Năvădaru.
De altfel, între șeful de la Drumuri, Nicu Năvădaru – personaj adus de Bacalbașa pentru a-și spiona colegii, vicepreședintele CJ Marian Vicleanu și președintele Bacalbașa a avut loc o ceartă cu dialoguri halucinante. Asta, într-o ședință internă pe tema deszăpezirii drumurilor județene. Vicleanu i-a reproșat pensionarului Năvădaru faptul că materialul antiderapant stocat este lidonit, în loc de nisip cu sare. Cel din urmă a urlat:”Hoții! Nu te pricepi, măi interes național( aluzie la partidul lui Vicleanu)!”. Vicepreședintele Marian Vicleanu a aruncat un bolovan din materialul antiderapant pe masa președintelui Bcalbașa și a spus:”nu e nisip cu sare, e lidonit!”. Năvădaru a luat bucata de lidonit și a lins-o:”Domn președinte, e sare, nu e lidonit! Lingeți și dumneavoastră!”
S.Ț.