Majoritatea PSD și primarul Pucheanu nu sunt în stare să cheltuiască fondurile pentru dezvoltarea GalațiuluiLipsa de viziune și de proiecte a majorității pesediste din Consiliul Local Galați a ieșit la iveală, din nou, în ultima ședință a forului local. Deși consilierii au fixat un buget mic pentru dezvoltare, alocat trimestrului trei al anului în curs, de până în 12 milioane de lei, primarul Ionuț Pucheanu nu a reușit să cheltuiască nici jumătate din bani. Astfel că, la ședința de ieri a Consiliului Local Galați, consilierii au fost nevoiți să diminueze bugetul de dezvoltare alocat trimestrului trecut cu suma de 7.601.800 lei, printr-o hotărâre ”privind aprobarea contului de execuție al bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Galați pe anul 2017 – trimestrul III (inițiator proiect: Ionuț Florin Pucheanu)”. Asta dovedește că administrația locală pesedistă nu a reușit să angajeze credite pentru dezvoltarea orașului.

Suma în cauză a fost ”reportată” pentru trimestrul în curs, din care mai sunt doar două luni, și nu sunt șanse reale de a fi cheltuită pentru puținele proiecte de dezvoltare locală. Unul dintre ele ar fi fost parcarea supraetajată de pe malul Dunării, de lângă blocul R5. Sunt suspiciuni că parte din banii pentru dezvoltarea Galațiului se vor scurge, la sfârșit de an, în salariile mărite ale funcționarilor administrației locale.

Ciudat este și faptul că primarul Pucheanu a scos de pe ordinea de zi o hotărâre prin care se făcea un pas privind împăcarea cu vecinii brăileni și se respecta un memorandum al Guvernului. Fără nicio explicație, pesediștii au trecut peste proiectul de hotărâre care prevedea: ”trecerea terenului în suprafață de 655,29 ha, aflat în comuna Vădeni, județul Brăila, din domeniul public al municipiului Galați în domeniul public al statului (initiator proiect: Ionut Florin Pucheanu)”. Terenul în cauză face parte din cele 1.000 de hectare luate cu forța de la vecinii brăileni, printr-o Hotărâre de Guvern inițiată de Dan Nica, președintele local al PSD, în 2002. În acest moment, terenul respectiv a devenit agricol și primarul Pucheanu afirmă că firma care îl cultivă plătește municipalității o sumă suspect de mare, de aproximativ 2.200 lei pe hectar. Tergiversarea unei astfel de hotărâri duce la imposibilitatea reluării discuțiilor între cele două entități administrative vecine privind oportunitatea legiferării unei zone metropolitane.

S.Ț.