Serviciul de distribuţie a agentului termic secundar în municipiul Galaţi ar putea fi preluat de firma Dalkia, o societate cu acţionariat majoritar francez, care furnizează apă caldă şi căldură şi în casele ieşenilor. Prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, se va întâlni, astăzi, cu reprezentanţii companiei pentru a discuta despre intenţia acesteia de a concesiona serviciul de termoficare al Galaţiului. „Am programată o întâlnire cu un reprezentant al societăţii, la ora 17.00. Nu neapărat Electrocentrale trebuie să distribuie. Aş prefera să nu fie CET, pentru a nu se ajunge la tot felul de suspiciuni. Consiliul Local trebuie să decidă, în urma ofertelor depuse de cele două societăţi. Poate le-o da cineva mintea cea de pe urmă”, ne-a declarat prefectul Paul Florea.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a recunoscut că nu a mai purtat niciun fel de discuţii cu primarul Dumitru Nicolae pe tema termoficării, motivul reprezentându-l faptul că edilul-şef al Galaţiului suferă de depresie de toamnă. „Până pe 15 decembrie, problemele vor fi soluţionate. Nu am vrut să îl mai necăjesc pe primar, mai ales că acum este vremea depresiilor de toamnă”, a spus Florea.
Societatea Dalkia, parte a Grupului Veolia Environnement, care s-a alăturat liderului mondial Electricite de France, este prezentă pe piaţa din România din anul 1992. Firma deţine patru filiale în orașele Ploiești, Alba Iulia,Tulcea şi Iaşi.
Corina Dobre