Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională, invită liceeni cu cetățenie română să participe la programul FLEX 2021-2022. Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a locui împreună cu o familie americană și de a studia la un liceu american pe parcursul anului academic 2021-2022. Participare
Luna aceasta a fost lansat Barometrul Digitalizării în companiile din România 2020. Aflat la cea de a treia ediție, studiul realizat de compania Valoria este o utilă investigație comparativă a evoluției nivelului digitalizării companiilor din România atât cu edițiile anterioare dar și cu tendințele de la nivel global. Studiul dă ocazia companiilor din România să-și spună punctul de vedere în legătură inițiativele de digitalizare și planurile lor de viitor în ac
”Partidul PLUS este capabil, chiar de mâine, să asigure măsurile de igienizare a tuturor domeniilor economice și sociale după plecarea PSD de la guvernare. Pe scurt, măsurile pe care le propunem imediat ce ajungem la guvernare sunt următoarele: Reforma statului – constituțională, electorală, reformarea administrației publice și reformarea justiției. PLUS vrea o reformă radicală a Constituției, dizolvarea mai facilă a Parlamentului, scăderea numărului total de parlamenta
Cea mai mare campanie de colectare și distribuire de donații de la gălățeni pentru gălățeni s-a încheiat. După patru luni de efort susținut, 25 de tone de donații au fost colectate, depozitate, transportate, sortate şi distribuite. Campania a adus suport în haine, încălțăminte și alimente la peste 1.317  gălățeni aflați în situații vulnerabile.   Ajunsă la cea de-a cincea ediție, campania a început în luna noiembrie a anului trecut și a continuat pâ
Am fost onorat că preşedintele Trump mi-a cerut să îl reprezint pe el şi poporul american în ţara în care m-am născut. Înainte de a părăsi România, în 1965, eu şi familia mea am suferit de pe urma răului comunismului. O Românie liberă era un vis îndepărtat, ceva ce nu credeam că voi trăi să văd vreodată. Însă datorită bărbaţilor şi femeilor plini de curaj, care iubesc libertatea şi şi-au riscat vieţile în urmă cu 30 de ani şi eforturilor d
Trupa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați încheie Stagiunea Estivală care le-a oferit iubitorilor de teatru posibilitatea de a viziona spectacole în aer liber toată vara și se întoarce în Sala Mare după 30 de săptămâni în care ușile acesteia au fost închise. Ultima reprezentație în exterior a avut loc duminică, 27 septembrie 2020, la ora 20:00, în Curtea Interioară a Teatrului. S-a jucat Buzunarul cu pâine, de Matei Vișniec, în regia lui Vlad Ajder, același spec
80% dintre companii în 2020, față de 79% în 2019, au vizat domeniul educației pentru intervenție și sprijin și 73% vs. 55% domeniul sănătății; 76% dintre companiile respondente la ediția 2020, față de 68% în 2019, au ajutat comunitatea prin donații în bani, iar 64% vs. 75% au făcut voluntariat; 41% dintre companiile respondente, față de 24% anterior, spun că bugetul de CSR (responsabilitate socială) a stagnat în anul 2020. Valoria împreună cu CSRMedia.ro au lansa
De câteva săptămâni, o parte dintre instituțiile de presă, mai ales televiziunile, se întrec în a crea panică. Subiectul fierbinte al momentului este Coronavirusul. Frica și panica sunt două din ingredientele esențiale ale știrilor de senzație, iar știrile de senzație creează audiențe uriașe. Cu cât mai mare este audiența, cu atât mai mare este profitul adus prin publicitate. Am văzut și am citit de toate în ultimele zile. S-a spus că virusul venit din C
Asociația “Ține de Noi” împreună cu Headmasters' and Headmistress' Conference anunță lansarea unui concurs pentru obținerea unor burse de prestigiu pentru elevii de clasa a X-a care își doresc să petreacă următorii doi ani din ciclul preuniversitar de învățământ, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie. Elevii au posibilitatea de a studia timp de doi ani într-o școală britanică de cea mai înaltă calitate, c
Pentru tinerii din Generația Z (între 16-24 de ani) dezvoltarea personală și profesională la locul de muncă se numără printre cei mai importanți factori motivatori. Aceștia se așteaptă să primească oportunități personalizate de învățare. Ca rezultat, timpul de așteptare pentru a fi promovați este de 1 an, comparativ cu 4 ani cât este pentru managerii unei companii multinaționale. Ritmul rapid de evoluție determină și o tranziție mai rapidă a tinerilor de la o companie
  Omenirea este pe cale să se confrunte cu ceva major, ceva mult mai important decât o gripă. OMS tocmai a declarat coronavirusul o pandemie, ceea ce înseamnă că mulți dintre noi ne-am putea molipsi, și, deși majoritatea vom fi în regulă, pentru cei mai vulnerabili ar putea face diferența între viață și moarte. Cu toții avem persoane dragi care ar putea să fie în această situație. Misiunea noastră acum este să ne mobilizăm pentru a-l ÎNCETINI.&
O nouă săptămână, o nouă experiență de poveste la Teatrul de Papuși „Gulliver”. Iar duminica aceasta, de la 10:30, e timpul pentru întâlnirea cu cei mai drăgălași trei frățiori. Astfel, cei mici sunt așteptați la spectacolul„Cei Trei Purceluși”, unde vor descoperi o poveste jucăușă, plină de voie bună și peripeții amuzante.Într-o montare în care jocul marionetelor alternează cu cel al actorilor, după un scenariu inspirat din povestea lui Serghei Mihailov ș
Noua ediție a studiului „Evoluția afacerilor în 2020” realizat de Valoria în parteneriat cu Doingbusiness.ro aduce o perspectivă actualizată asupra modului în care companiile au ajustat evoluția afacerilor în a doua parte a anului 2020. „Față de ediția de la începutul anului, cercetarea Evoluția prognozată a afacerilor din România arată o contractare puternică a activității companiilor sub impactul pandemiei. Rezultatele cercetării indică pesimismul-rezervat al compa
Asociatia Romana Anti Sida a lansat in urma cu o saptmana Internet HIV, replica online, inofensiva, a virusului HIV. Acest demers al ARAS are obiectivul de a-i face pe romani sa constientizeze ca pot fi infectati cu virusul HIV, chiar daca nu exista niciun simptom specific care sa indice acest lucru. Campania are rolul de a creste numarul romanilor care fac testul HIV, deoarece daca este depistat la timp, virusul poate fi tinut sub control.  In ultima saptamana, 170.000 de dispozitive cu a
De Ziua Mondiala a Creierului, Centrul pentru Inovatie in Medicina, specialisti din sistemul de sanatate, precum si reprezentanti ai pacientilor din Romania atrag atentia asupra poverii pe care Accidentul Vascular Cerebral o reprezinta pentru pacienti si familiile acestora, AVC generand sechele atat de grave incat pacientul devine dependent sau semi-dependent de prezenta unui ingrijitor. Peste 60.000 de romani sufera anual un AVC, iar 54.000 de romani mor in fiecare an din cauza unui AVC. In ac
Organizațiile semnatare atrag atenția autorităților publice din România că asigurarea transparenței printr-un dialog deschis cu reprezentanții mass-media precum și garantarea pluralismului de opinii sunt valori fundamentale ale democrației care pot favoriza cooperarea cetățenilor cu autoritățile statului, cooperare care devine vitală în condiții de criză.  Înțelegem că în acest moment eforturile autorităților publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie
Trataţi în spitalele-puşcării, cei mai săraci dintre alcoolici se opresc după externare în primul birt. Dacă românii înstăriţi cu apetit necontrolat pentru alcool merg în clinici de specialitate destinate dezalcoolizării, cei mai săraci alcoolici, în special cei de la țară, ajung în spitatele de măsuri de siguranţă. Aici sunt internaţi o mare parte dintre cei care, arată statisticile OMS, cheltuie 7,4 lei pe lună pentru a bea alcool cu
Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România și în colaborare cu Asociația AD REM vă adresează invitația de a participa la workshop-ul tematic "Un altfel de an școlar. Care sunt perspectivele pentru anul academic 2020-2021?” dedicat unui schimb de bune practici pentru continuarea desfășurării activității de învățare.  Clopoțelul de început de an școlar a sunat diferit pentru elevi, în funcție de scenariu
Odata cu pandemia, digitalizarea a devenit un subiect mai actual decât oricând. Top manageri din sectoare mai ”extroverte” precum sectorul serviciilor, dar și din sectoare mai ”introverte” precum cel al producției industriale vorbesc despre necesitatea digitalizării. Constrânse de o realitate brutală companiile fiecărei industrii sau fiecărui sector de activitate au început să se digitalizeze. Studiul Valoria, Barometrul digitalizării companiilor din România 2020, surprinde
Cu toţii avem prin casă medicamente, unguente, siropuri, dispozitive medicalesau alte produse de îngrijire personalăpe care nu le mai folosim, din diverse motive: au expirat (da, medicamentele expiră!), au ambalajele deteriorate sau pur şi simplu nu ne mai sunt necesare (ne-am însănătoşit, am schimbat sau am întrerupt tratamentul). Din păcate, nefiind conştienţi de pericol sau poate doar din comoditate, majoritatea oamenilor le aruncă direct la gunoi, la chiuvetă

Pagina 28 din 32