Săptămâna înainte de începerea școlii este cea mai efervescentă, atunci când au loc cele mai intense pregătiri. Conform ultimului studiu online realizat de Noriel pe aproximativ 4.500 de părinți din România, 72% dintre respondenți lasă pregătirile de Back to school pentru ultima săptămână înainte de începerea școlii, iar timpul total investit nu depășește 1-2 săptămâni , conform declarațiilor a 92% dintre părinții.
Ce caută copiii? Personaje!
Un real ajutor în procesul de achiziție sunt și copii, întrucât 87% dintre copii știu ce vor și de ce au nevoie în materie de rechizite iar părinții țin cont de preferințele lor. Numai 12,6% dintre părinți fac cumpărăturile pentru școală fără a avea copiii alături.
De departe, cel mai important lucru pentru 70% dintre cei mici atunci când își aleg rechizitele este să aibă personajul preferat. Culoarea este importantă doar pentru 23% dintre copii. Totodată, 37% dintre copii au cerințe precise de accesorii, cum ar fi brățările din cauciuc sau haine de un anumit stil.
Ce caută părinții? Oferte!
Procesul de achiziție nu este unul simplu, 70% dintre părinți combină magazinele online, cele specializate și hypermarket-urile, în funcție de nevoi și oferte, și 47% chiar vizitează minim trei magazine pentru a se asigura că au cele mai bune oferte. 62% dintre respondenți au cumpărat sau plănuiesc să facă și cumpărături online.