Arcuşele se încrucişează din nou la Galați – ”Duelul Viorilor”, la runda a V-a

   Dacă Festivalul Enescu a fost evenimentul muzical al toamnei, care a oferit melomanilor prilejul de a asista la o paradă a marilor orchestre şi a marilor solişti ai lumii, o continuare firească este un proiect muzical parcă desprins puţin din el, căci îl va avea printre protagonişti pe concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, violonistul Liviu Prunaru.

   Deja tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional ”Duelul Viorilor”, ediţia a V-a, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media, va avea loc în perioada 22 septembrie – 4 octombrie 2015 în 11 oraşe din România şi Republica Moldova. Protagonişti sunt violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru iar arbitrul întrecerii muzicale este pianistul Horia Mihail.

   După patru ediţii de succes, ideea de duel s-a transformat într-o întrecere amiabilă pentru cucerirea publicului, numele sonore ale instrumentelor trecând pe planul doi și fiind apreciate mult mai mult calitatea interpretării, sensibilitatea și dăruirea artiștilor, dar și alegerea repertoriului care, anul acesta, este unul încărcat de romantism, virtuozitate si culoare.

   Dacă în primele runde cei doi violonişti au ales lucrări de o sensibilitate aparte, care vor purta ascultătorii într-o frumoasă călătorie muzicală încarcată de lirism, dar menite în acelaşi timp să le pună în valoare calităţile interpretative excepţionale, în partea a treia, cei doi își vor da mâna, așa cum le stă bine marilor virtuozi, pentru a interpreta câteva lucrări cu influențe americane și latino ce aprind sufletele melomanilor de pretutindeni. Aşadar, seara se va încheia în paşi de tango, iar cei ce vor dori să păstreze în colecţia personală aceste interpretări vor putea achiziţiona de pe site-ul www.edituracasaradio.ro, noul CD „Tango” cu Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru.

   Cu siguranţă, publicul va aprecia, pe lângă măiestria interpreţilor, şi sunetul ambelor viori - Stradivarius ”Pachoud”, pe care cântă Liviu Prunaru, și Guarneri del Gesu, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziție de Muzeul Național George Enescu, în patrimoniul căruia se află), viori care poartă cu ele, la rândul lor, poveşti excepţionale care pot fi descoperite pe site-ul www.duelulviorilor.ro.

   Concertul de la Galați va avea loc laTeatrul Muzical, 23 septembrie 2015