După opt luni de pandemie viața copiilor de toate vârstele este radical modificată, iar „noul normal” a devenit o sintagmă des auzită. De la școala online la interacțiuni limitate cu colegii, prietenii sau bunicii, viața interioară a copiilor este din ce în ce mai afectată, iar modalitățile de a le restabili echilibrul interior pentru a îi susține în evoluția lor pentru a avea succes în viață sunt esențiale.
La Shakespeare School, abordăm în procesul educativ o viziune în care facem din bunăstarea copiilor o prioritate. Aici nu educăm numai Campioni la Limba Engleză, ci și Campioni la Viață!
Întrucât totul începe de la părinți și profesori, am dat startul înscrierilor gratuite la cea de-a cincea ediție a conferinței online „Copilultău, campion la viață”. Acum ai șansa să afli cum se poate dezvolta armonios copilul tău pentru a face față cu brio provocărilor vieții moderne. Scopul conferinței este de a puncta cele șase elemente care pregătesc copiii pentru succesul în viață:
Învățarea socio-emoțională – Îi ajută pe copii să învețe într-un mod plăcut și eficient.
Stima de sine – Îi ajută să își folosească la capacitate maximă abilitățile și cunoștințele.
Creativitatea – Are un rol primordial pentru viitor și trebuie să știm cum se poate „cultiva”.
Comunicarea și colaborarea – Sunt esențiale pentru armonizarea realității interioare și exterioare a copiilor.
Gândirea critică – Este esențială deoarece ne permite să facem față rațional tuturor situațiilor.
Mindfulness – Are beneficii pe termen lung asupra sănătății emoționale, dar și fizice.
Conferința gratuită va avea loc online, pe platforma ZOOM, sâmbătă, pe data de 14 noiembrie, în intervalul orar 16:00 - 18:00.
Gazda evenimentului va fi Adriana Alionte, fondator Shakespeare School, iar 6 profesori Shakespeare School vor fi prezenți în calitate de speakeri și vor aborda tema „Cele 6 elemente ale succesului. Cum pot deveni copiii Campioni la Viață?”.
„Colaborarea dintre părinți și profesori este cel mai important element care, alături de grija pentru sănătate, le permite copiilor să traverseze cât mai lin această perioadă cu un puternic impact emoțional. De aceea, la Shakespeare School, organizăm în acest an cea de-a cincea conferință din seria „Copilultău, Campion la Viață”. Obiectivul nostru este acela de a împărtăși din experiența profesorilor noștri și de a susține eforturile părinților de a asigura o dezvoltare echilibrată a copiilor”, spune Adriana Alionte, fondator Shakespeare School.
Misiunea noastră este să creăm un mediu academic care să îi pregătească cu adevărat pe copii pentru viață și să îi facă să se simtă motivați să își îndeplinească adevăratul potențial uman.