Economic
Nu mai puţin de 15 societăţi comerciale, care au fost premiate de către Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi, pentru rezultate deosebite în anul 2010, sunt cercetate de Garda Financiară.
Comisarii din cadrul instituţiei au demarat, începând de astăzi, o serie de controale la sediile mai multor firme gălăţene incluse în Topul IMM-urilor, care au reuşit să înregistreze cifre de afaceri şi profituri uriaşe cu m
Corina Dobre
4581 0
Controversatul om de afaceri Corneliu Mangalea, al cărui nume apare în scandalul rambursările ilegale de TVA alături de cel al lui Cătălin Chelu, este executat silit de Fisc. Direcția de Finanţe Publice din Galaţi vinde, pe bucăţi, societatea Mehid, în cadrul unei licitaţii care va avea loc pe data de 4 octombrie.
Din cauza datoriilor pe care Mehid SA (fostă IMH), specializată în producerea de cilindri hidraulici şi piese de schimb, l
Corina Dobre
6658 0
Gala premiilor PIMM a evidențiat un fapt grav pentru economia Galațiului. În afara firmelor care sug banii publici prin contracte oneroase, profit bun scot niște firme necunoscute, care se ocupă de amanet, intermediere de produse diverse și de sortarea gunoaielor. Premiile PIMM, acordate firmelor nou înființate, au făcut publice numele unor firme ce își doreau, probabil, să rămână într-un con de umbră. Dovadă este faptul că nu s-au prezentat să-
Corina Dobre
6821 0
În timp ce întreprinzătorii se luptă să supravieţuiască crizei financiar-economice, de la începutul anului şi până acum pierind peste 3.000 de societăţi comerciale, firmele de casă ale administraţiei gălăţene fac profituri uriaşe din banii publici. Culmea, mai sunt şi premiate.
Ieri, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi a găzduit Gala Premiilor PIMM, manifestare organizată de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii și dedicată afaceriştilo
Corina Dobre
4776 0
ANAF a cerut, de curând, executarea silită a instituţiei gălăţene deoarece nu ar fi plătit TVA şi accize de aproape 5,5 milioane de lei către bugetul de stat. AFDJ s-a salvat în ultimul moment, după ce a atacat în justiţie decizia de executare silită, susţinând că acţiunea ar pune în pericol asigurarea adâncimilor minime de navigaţie pe Dunăre şi a pilotajului navelor maritime pe sectorul cuprins între Sulina şi Brăila.
Inspectorii Agenției N
Sorin Țiței
4134 0
După ce autoritățile au cheltuit o căruţă de bani cu ridicarea unei gări moderne, Regionala CFR Galaţi nu a mai primit bani şi pentru modernizarea liniilor de cale ferată. Peisajul este dezolant, iar călătorii sunt nevoiţi să treacă prin praf şi noroi pentru a urca în tren. Este vorba de peronul Gării CRF Galaţi, care a fost lăsat de izbelişte de mai bine de un an. Peisajul este de-a dreptul deprimant. În loc să impresioneze călătorii sau să ofere o stare d
Sorin Țiței
4934 0
Mircea Toader a intrat în rândul „băieţilor deştepţi” din curtea PDL, după ce a ales o formă camuflată pentru afacerile cu energie electrică. Liderul grupului parlamentar PDL din Cameră este părtaş la o afacere cu energie, cumpărată ieftin şi revândută cu profit bun, prin firma unui apropiat. În clasamentul celor mai profitabile firme româneşti, emis recent de o revistă economică, se află între prim
Sorin Țiței
3016 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați