Bursa de Valori București (BVB) reprezintă puntea între antreprenorii în căutarea finanțării pentru afaceri și investitorii care au banii necesari antreprenorilor. Listarea la bursă reprezintă unul din cei mai importanți pași din viața unei companii care dorește să obțină capital pentru dezvoltare. BVB prezintă lista tarifelor percepute pentru listarea unei companii:
Pentru Piața Reglementată, tariful aplicat emitenților de instrumente financiare (companiilor) pentru procesarea dosarului de listare este de 1.200 de lei. Acestui cost i se adaugă un tarif de admitere la tranzacționare care poate varia de la 3.600 lei la 21.000 lei, în funcție de valoarea capitalurilor proprii. Pornind de la acest indicator, listarea unei companii pe acest segment de piață al bursei poate costa, în această etapă, între 4.800 lei și 22.200 de lei. După primul an de listare, se percepe un tarif de menținere la tranzacționare pe Piața Reglementată. Acesta este variabil și se calculează după o formulă specifică.
Pentru AeRO, segmental dedicate companiilor mici și mijlocii aflate în căutare de finanțare pe piața de capital, costurile sunt chiar mai mici. Astfel, tariful de procesare este de 250 lei, iar cel de admitere este de 700 lei. Prin urmare, costurile efective percepute de BVB de listare a unei companii pe segmentul AeRO sunt de 950 de lei. În ceea ce privește tariful de menținere la tranzacționare pe piața AeRO, acesta este de 2.000 de lei pe an și se plătește din primul an de activitate.
Toate tarifele menționate mai sus sunt aplicate exclusiv de către BVB. Sumele nu includ tarifele percepute de alte entități (ASF, brokeri, etc.) sau TVA. În prezent, pe Piața Principală activează 86 de companii, iar pe AeRO sunt listate 275 de companii.