Comportamentul financiar diferă semnificativ între bărbați și femei, deși preocupările financiare privind economisirea, investițiile și viitorul familiei sunt la cote ridicate în România. Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința de tranzacționare de pe 8 martie cu un eveniment dedicat egalității de gen, similar cu acțiunile întreprinse de alte 40 de burse din întreaga lume.
Potrivit informațiilor publice, la nivel internațional, companiile care au cel puțin o femeie director au obținut o creștere mai mare a acțiunilor, iar companiile în care cel puțin 30% din funcțiile de conducere sunt ocupate de femei, marja de profit a fost cu 6% mai mare.
„Femeile din România consideră că este foarte important să economisească (43%) în comparație cu bărbații (36%). Dacă ar avea 2.000 de lei la dispoziție, femeile ar economisi mai mult decât bărbații, 52% față de 44%,” a spus Lucian Anghel, președintele BVB, citând un studiu IMAS privind comportamentul investițional.
În ceea ce privește investițiile, 23% dintre femeile din România ar investi în obligațiuni sau acțiuni, a mai spus Lucian Anghel, citând același studiu. „Ca o concluzie, femeile sunt dispuse să economisească mai mult decât bărbații, însă un aspect important îl reprezintă și gradul de risc. Pentru trei din patru femei cel mai important aspect al unei investiții este nivelul de siguranță,” a mai spus președintele BVB.
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați