Renumiți în țară pentru modul idilic în care le fug regulat infractorii periculoși chiar din sediul IPJ, polițiștii gălățeni și-au găsit găsit ”activitatea” care să le ocupe timpul: fac dosare de poliție politică. Aproximativ 25 de tineri care i-au huiduit pe pesediști, pe 11 mai a.c., atunci când Dan Nica l-a adus la Galați pe Liviu Dragnea ca să-i netezească viitorul pușcăriaș calea spre Parlamentul European, sunt hărțuiți politic și citați periodic pentru audieri. De vreo două luni, protestatarii sunt chemați pe rând la Biroul de Investigații Criminale al IPJ Galați, în calitate de făptuitori, ”în cauza privind privind săvârșirea infracțiunii/lor de” tulburarea liniștii publice și ceva privind împiedicarea unui miting autorizat. Problema polițiștilor este că oamenii ăștia care au fost citați n-au fost violenți, n-au putut să acopere sonor instalațiile de amplificare ale pesedeului și, mai ales, sunt doar o picătură în marea de peste o mie de protestatari. În schimb, tinerii selectați pentru cercetarea penală au o mare vină în ochii polițiștilor: au devenit, de puțin timp, membri activi ai partidelor USR și Plus.
Polițiștii gălățeni, care nu reușesc să ”trianguleze” un apelant la 112, au reușit ”să extragă” din masa mare a protestatarilor de la mitingul PSD doar huliganii care sunt membri noilor partide neprietene cu pesedeul. Bine, nici de asta n-au fost în stare, pentru că le-au mărturisit inculpaților că Jandarmeria i-a fișat, i-a filmat la miting și i-a livrat per capita la IPJ Galați. ”Activitatea” celor două structuri ale Ministerului de Interne vine după amenințările publice ale ex-ministrului Carmen Dan, cea care anunțase, imediat după mitingul PSD organizat de Dan Nica, că protestatarii de la Iași și Galați vor plăti pentru deranjul provocat partidului ei. Și milițienii pesede au executat, scurt și fără comentarii, ordinul ministrului. Ciudat este faptul că tinerii politicieni hărțuiți au ales metoda pesedistă de pus batista pe țambal, cu mici văicăreli pe rețelele de socializare, și se complac în dialoguri sterile cu anchetatorii care fac poliție politică.
Dan Nica și Victor Paul Dobre sunt politrukii șefilor Poliției gălățene
Dacă pe una dintre citațiile postate pe Facebook apare numele inspectorului Muntean Andrei (foto 2), la ”organ de cercetare”, autorii morali ai hărțuirii politice sunt cei doi șefi ai Poliției gălățene: comisarul șef Cornel Mototolea - șeful IPJ Galați (foto 1), și comisarul șef Marius Dobrea - șeful Poliției Municipiului Galați. Fără legăturile lor politice care le asigură funcțiile de comandă, după model sovietic, cei doi ar fi putut refuza, ca nefondate, acțiunile de hărțuire politică livrate de Jandarmerie. Susținerea politică a șefului IPJ Galați, comisarul șef Cornel Mototolea, este asigurată de deputatul PNL Victor Paul Dobre, membru al Comisiei de Apărare și Ordine Publică, personaj politic perceput chiar în interiorul partidului său ca fiind mai apropiat pesedeului. Șeful Poliției Municipiului, Marius Dobrea, este, de ani buni, băiatul de casă al liderului local al PSD, europarlamentarul Dan Nica, cel care l-a purtat prin mai multe funcții: șef de secție, membru în Corpul de control al MAI și, acum, șeful Poliției Municipiului Galați. Meritele deosebite ale comisarului șef Dobrea au fost recopensate de partid și cu funcția de manager al Spitalului Județean Sf. Apostol Andrei, pentru soția polițistului.
S.Ț.