Politic
Liderul PSD-iştilor gălăţeni, deputatul rural Dan Nica, trage sforile să se autoproclame şef peste organizaţia municipală a PSD. Pentru că mai sunt doar câteva luni până la alegerile locale, iar în PSD se duc adevărate dispute pe fondul candidaturii liberalului Marius Stan din partea USL, Nica se pregăteşte să aplice tactica „pumnului în gură”, pentru membrii PSD. Şi asta pentru că primarul Dumitru Nicolae, încă lider al organizaţiei municipale, se încă
Corina Dobre
4689 0
Circ, scandal, insulte, mârlănie, orgolii, penibil, josnicie, teatru, sunt doar câteva dintre ingredientele care au ajutat, ieri, consilierii judeţeni să se întrunească într-o şedinţă de-a dreptul ordinară. Aleşii judeţeni au început anul în forţă, semn că liderii celor mai importante partide de pe scena politică gălăţeană au făcut instrucţie cu aceştia chiar şi de sărbători. Încă de la debutul şedinţei ordinare, prima din acest an, consilierii USL
Corina Dobre
5359 0
Chiar dacă de-a lungul anilor au demonstrat că nu ţin prea mult la doctrină şi ideologie, sacrificându-le în favoarea unor alianţe monstruoase, benefice doar propriilor buzunare, politicienii Galaţiului au demonstrat că se pricep, totuşi, să îmbine culorile. Oficialităţile prezente, ieri, în număr destul de mic, la manifestările dedicate Zilei Unirii, şi-au asortat culoarea de partid cu cele ale florilor, depuse la statuia domnitorului Al.I.Cuza. Semn că aleşii
Corina Dobre
4711 0
În goana de a mai câştiga ceva capital electoral până la alegerile parlamentare, USL-iştii se întrec în măsuri populiste în care nici măcar ei nu cred. Pentru că se află în cădere liberă, liberalii au venit cu soluţia: demisia în bloc a parlamentarilor, pentru declanşarea alegerilor anticipate. Dacă în Capitală, câteva figuri liberale au trecut la acţiune, scriindu-şi demisiile, dar înaintându-le preşedintelui Crin Antonescu şi nu Parlamentu
Corina Dobre
4485 0
Deşi primarul Dumitru Nicolae a tot promis că nu va mai face şedinţe de îndată, iată că nu s-a putut abţine şi a convocat astăzi una. Astfel că, în jurul orelor 15.00, aleşii locali au fost chemaţi de urgenţă la sediul Primăriei, de pe Domnească, să voteze alocarea unei sume de bani, respectiv 57.580.277,10 lei, rămasă din bugetul pe 2011. Ţinând cont că este vorba de o sumă destul de mare, firesc ar fi fost să fi avut loc o şedinţă extraordinară. Lucr
Sorin Țiței
4483 0
Preşedintele viitorului partid Noua Republică, Mihail Neamţu, a poposit, pentru o zi, la Galaţi, unde a făcut o scurtă radiografie a politicii actuale mimate de cele mai importante partide din România. Republicanul a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de coordonatorul local Daniel Arfire şi de avocatul Nicolae Burchel, coordonatorul comisiei de statut, strategia şi obiectivele pe care viitoarea formaţiune politică se bazează pentru a câştiga în
Corina Dobre
4777 0
În isteria de a-l impune pe medicul-bufon Nicolae Bacalbașa drept candidat fruntaș la președinția Consiliului Județului Galați, pesediștii locali își sacrifică televiziunea de partid. Televiziunea cu cea mai mare evaziune fiscală dintre toate firmele locale, TV Galați, a fost sancționată de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), pentru atitudinea xenofobă, extremistă și birfitoare a medicului ce se crede jurnalist-comentator, Nicolae Bacalbașa. Pentr
Corina Dobre
3609 0
Guvernul condus de Emil Boc a decis, anul trecut, să reînființeze economatele, magazinele cu prețuri reduse pentru pensionari. Acestea ar fi trebuit să funcționeze încă din toamna lui 2011 și să vândă câteva produse de bază mai ieftine cu 20-30% față de piața liberă. Cabinetul Boc a găsit și un nume pompos pentru programul social, care nici măcar nu este original, ci este copiat de la guvernarea Năstase. Pe modelul ”aceeași Mărie, cu altă pălărie”, Boc
Sorin Țiței
5336 0
În timp ce Galaţiul se prăbuşeşte din cauza nepăsării şi ignoranţei aleşilor, oraşul de la malul Dunării fiind tras, de ani buni, pe linie moartă, deputaţii şi senatorii trimişi de gălăţeni în Parlamentul României se zbat să rezolve problemele altora. Parlamentarii de Galaţi au solicitat Guvernului sume impresionante de bani pentru Republica Moldova sau judeţul Ialomiţa, în vreme ce oraşul de la Mila 80 nu poate visa nici măcar la o resuscitare.
Corina Dobre
4019 0
Acţiunile de protest care au loc în Galaţi, dar şi în celelalte judeţe ale ţării, nu vor duce la declanşarea alegerilor anticipate, susţin parlamentarii Puterii. Democrat-liberalii gălăţeni spun că solicitarea USL privind anticipatele este nejustificată, în condiţiile în care aceasta ar conduce la o instabilitate politică, dar şi socială. „Deocamdată, s-a solicitat convocarea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului. Anticipatele nu repr
Corina Dobre
5173 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați