Politic

Dan Nica dă de pământ cu PSD-iștii care nu cotizează la partid
   Concediul petrecut în Delta Dunării alături de mâna sa dreaptă, tractoristul-senator Gheorghe Saghian, nu i-a prea priit preşedintelui PSD Galați, deputatul Dan Nica. Parlamentarul s-a întors la Galaţi foc şi pară, iar joi, la sediul partidului, unde a avut loc şedinţa Biroului Permanent Judeţean, Dan Nica a dat de toţi pereţii cu directorii, consilierii judeţeni şi cei locali. Controversatul social-democrat al Galaţiului a pus la zid mai mulţi aleşi judeţeni
Războiul dintre PDL-iştii de la CET se mută în penal
   Conducerea Electrocentrale Galaţi va depune plângere penală împotriva consilierului judeţean Petrişor Potec, fostul director de Resurse Umane al societăţii. Asta după ce, Potec l-a acuzat, în repetate rânduri, pe Eduard Urbanschi, directorul CET, de deturnare de fonduri şi de o serie de angajări ilegale, operate personal de acesta. „Domnul Potec a lansat acuze extrem de grave la adresa mea şi a familiei mele. Printre altele, mă calomniază. Ca să nu mai spun că î
PSD-istul turnător „Pintea” este cel mai cheltuitor dintre deputaţii gălăţeni
   Cei nouă deputaţi ai Galaţiului îşi întreţin activitatea din Parlamentul României cu sume halucinante de bani. Indiferent că sunt în vacanţă sau în sesiune parlamentară, aleşii locuitorilor de la malul Dunării se lăfăie, lunar, în miliarde de lei vechi, bani pe care statul român îi pune la bătaie pentru confortul, dar şi prestaţia (care de multe ori lasă de dorit) a deputaţilor gălăţeni.      Pâslaru – devoratorul de bani publici 
Fostul PSD-ist Alexandru Teodorescu rămâne consilier judeţean
   Prefectul Galaţiului, Paul Florea, a invalidat hotărârile consilierilor judeţeni privind retragerea mandatului de consilier a lui Alexandru Teodorescu şi înlocuirea acestuia cu PSD-ista Victoria Giurgiu. Până la sfârşitul săptămânii, reprezentantul Guvernului în teritoriu va notifica conducerea Consiliului Judeţului şi va solicita instituţiei ca Alexandru Teodorescu să fie repus în funcţie. „Am atacat în contencios-administrativ aceste hotărâri şi instanţa
Întreţinerea celor patru senatori ai Galaţiului în 2011 a costat peste un milion de lei
   Politicienii gălăţeni, trimişi în Parlamentul României, sunt întreţinuţi de populaţie cu bani grei. Numai anul trecut, cei patru senatori ai Galaţiului au sărăcit bugetul statului cu nu mai puţin de 931.214,77 de lei. Cei patru crai din oraşul de la malul Dunării    şi-au întreţinut, lunar, activitatea cu sume cuprinse între 170 de milioane de lei vechi şi aproape 300 de milioane de lei vechi.      Marius Necula – senatorul de d
Consilierului local Ion Dumitru îi face cu ochiul fotoliul de deputat
   Directorul RER Ecologic Galaţi, consilierul local Ion Dumitru (PDL), va candida pentru fotoliul de deputat, la alegerile parlamentare din acest an. Surse din mediul politic gălăţean susţin că directorul RER Ecologic, care este şi finul PDL-istului Cezar Preda, se află în cărţi pentru unul dintre colegiile electorale ale municipiului Galaţi. Ion Dumitru, o prezenţă destul de timidă în cadrul Consiliului Local, analizează varianta candidaturii pentru un mandat de depu
Turistul-senator Marius Necula a vizitat patru ţări pe banii publici
   Dacă în topul deputaţilor plimbăreţi un liberal este campion, în cel al senatorilor, locul întâi şi singurul îi revine unui democrat-liberal. Parlamentarul PDL-ist Marius-Gerard Necula s-a plimbat, în 2011, pe bani publici, cât pentru toţi senatorii gălăţeni la un loc. Marius Necula nu a avut contracandidat, deoarece senatorul a fost singurul dintre aleşii gălăţeni pentru Senat care a mers în delegaţii în afara ţării.    Potrivit paginii web a Sena
Deputatul Victor Paul Dobre are o mare pasiune: să călătorească pe bani publici
   În timp ce, de mai bine de trei ani, veniturile oamenilor de rând sunt ciopârţite, iar societăţile produc şomeri pe bandă rulantă, parlamentarii se lăfăie în plimbări peste graniţă, plătite din banii publici. Deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, este, de departe, cel mai plimbăreţ dintre parlamentarii aleşi de gălăţeni. Şeful liberalilor a bifat, în anul 2011, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor – secţiunea Informaţii Financiare -&n
Dumitru Nicolae ameninţă PSD că va candida din nou la Primărie
   Aflat la sfârşitul celui de al treilea mandat de primar, Dumitru Nicolae a ţinut să arunce bomba: că se gândeşte serios să candideze din nou la Primărie, ca independent. ”Sâmbătă voi fi la Primărie timp de câteva ore, aşa cum am făcut la fiecare sfârşit de an. S-ar putea ca acesta să nu fie ultimul sfârşit de an pe care îl voi petrece la Primărie, ca pimar. Am citit că unii doresc să candideze cu orice preţ la Primărie şi mă gândesc şi eu serios să
Tractoristul -senator Saghian a învăţat să vorbească
   PSD-istul Gheorghe Saghian se poate declara, la finalul acestui an, un parlamentar cu adevărat împlinit. Şi asta pentru că, până la sfârşitul mandatului său de senator, agricultorul-parlamentar nu va mai fi pus la zid de mass-media şi etichetat drept „mut”. Saghian a reuşit, la finele acestui an, să urce la tribuna Parlamentului şi să-şi dea cu părerea. Semn că cei trei ani de tăcere, care s-au scurs de la jurământ şi până acum, pot fi consideraţi un sfet

Pagina 56 din 63