Politic
Prefectul Galaţiului, Paul Florea, este ameninţat de social-democraţii gălăţeni cu schimbarea din funcţie. Şi asta pentru că, reprezentantul Guvernului în teritoriu refuză în continuare să dea avizul de legalitate hotărârilor adoptate de consilierii judeţeni privind excluderea lui Alexandru Teodorescu şi înlocuirea acestuia cu PSD-ista Victoria Giurgiu. „Astăzi (n.r. ieri) am primit mapa cu hotărârile de la Consiliul Judeţului. Le-am dat mai departe funcţion
Corina Dobre
4261 0
Preşedintele PC Galaţi, Eugen Durbacă, a comentat, în cadrul unei conferinţe de presă, atitudinea liderilor PNL şi PSD, acuzaţi de conservatori că nu îi consultă cu privire la deciziile care se iau în interiorul USL. Controversatul lider politic gălăţean a pus lipsa dialogului pe seama fricii, ţinta sa fiind deputatul Victor Paul Dobre, care l-a criticat, în repetate rânduri, pentru decizia de a se înscrie în cursa pentru fotoliul de primar al Galaţiului. „Cel
Corina Dobre
5325 0
Scenariul de discreditare a revoluționarilor gălățeni a continuat și după data de 22 decembrie. Deputatul PDL Mircea Toader a încercat, într-o conferință de presă, să explice faptul că îi atacase pe revoluționarii gălățeni la emisiune-dezbatere de la B1TV. Atunci, Toader afirmase că la Galați nu a fost Revoluție, unul dintre motive fiind acela că nu au existat destui morți. Tot pe linia discreditării Revoluției și a încercării de a impune ideea că a fost
Sorin Țiței
3941 0
Chiar dacă este criză iar reprezentanţii Primăriei cer sprijinul Guvernului Boc pentru a primi finanţări la tot felul de proiecte, cuvântul austeritate nu este la modă. Atunci când este vorba de acordarea unor facilităţi pentru transportul public în comun, pensionarilor care au vârsta de peste 65 de ani, austeritatea nu are nicio valoare. Dacă anul acesta, pensionarii care aveau peste 65 de ani, au beneficiat de transportul gratuit în comun doar pe o singură linie de
Sorin Țiței
4006 0
Parlamentarii Opoziţiei au iniţiat o moţiune în care nici măcar ei nu cred. Deputatul Liviu Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt al PC Galaţi, a recunoscut că moţiunea de cenzură pe care USL o va susţine, joi, în Parlament, împotriva comasării alegerilor, nu are şanse să treacă. Conservatorul a spus, în schimb, că moţiunea ar putea avea sorţi de izbândă dacă parlamentarii Puterii vor alege să taie porci, decât să fie prezenţi în plenul Parlamentului. „
Corina Dobre
5386 0
PSD-iştii gălăţeni au sărit la gâtul prefectului Galaţiului, Paul Florea, după ce, cu o zi înainte, reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenţia consilierilor judeţeni şi PSD-ului cu privire la o serie de ilegalităţi comise în cazul „Teodorescu”. Intervenţia prefectului i-a scos din sărite pe oamenii liderului „democrat” Dan Nica, aceştia acuzându-l pe Florea că se amestecă în treburile interne ale partidului. „Paul Florea nu ar trebui să
Corina Dobre
3819 0
Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţului s-a transformat, ieri, încă o dată, într-un adevărat circ politic, de cea mai joasă speţă. Mai mulţi aleşi locali judeţeni au ţinut morţiş să demonstreze că bunele maniere nu fac casă bună cu politica, în timp ce s-au întrecut în insulte şi gesturi dintre cele mai josnice.
Consilierii judeţeni din cadrul USL i-au anulat mandatul lui Alexandru Teodorescu, la comanda controversatului lider politic gălăţean, deputa
Corina Dobre
3763 0
Viceprimarul Nicușor Ciumacenco se arată revoltat de faptul că directorul demisionar de la Teatrul Muzical, Florin Melinte, se plimbă ca la el acasă prin instituția de cultură și încă dă ordine la cine se arată dispus să îl asculte. Ciumacenco uită să menționeze, însă, că partidul din care face parte l-a propulsat și menținut pe Florin Melinte în funcția de director și i-a tolerat, de-a lungul anilor, abuzurile împotriva angajaților teatrului. În momentul
Sorin Țiței
4588 0
Preşedintele PSD pe ţară, Victor Ponta, a anunţat, în cadrul vizitei sale la Galaţi, că Uniunea Social Liberală se va afla oficial în campanie electorală, începând cu data de 1 februarie 2012. Chiar dacă la Galaţi USL scârţâie din toate încheieturile, fapt confirmat şi de o serie de membri ai Uniunii, Victor Ponta a ţinut morţiş să spună că „USL va funcţiona foarte bine. Sunt convins că şi Consiliul Judeţean, Primăria şi majoritatea covârşitoare a
Corina Dobre
5683 0
Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, copilul de suflet al primarului Dumitru Nicolae, se poate considera, începând de astăzi, un PSD-ist cu adevărat fericit. Şi asta pentru că preşedintele PSD la nivel naţional, Victor Ponta, a declarat, în cadrul vizitei sale la Galaţi, că răzvrătitul Ciumi este ”prietenul” său. Asta după ce, Victor Ponta şi-a trădat colegul de partid, care se clasase pe primul loc în sondajele interne ale USL, desemnându-l pe libera
Corina Dobre
4080 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați