Parlamentul și Guvernul profită de vacanțele românilor pentru a modifica legi și a emite Ordonanțe de UrgențăÎn timp ce mulți dintre noi ne pregătim de vacanță, în Parlament sau la Guvern încă se lucrează. Se modifică legi, se pregătesc ordonanțe de urgență, iar asta nu e o veste bună. Autoritățile mizează pe o eventuală lipsă de interes public, care va lăsa neobservată dezbaterea unor chestiuni foarte importante.

Vestea bună este că există membri ai comunității de-clic care ne țin la curent în permanență și ne alertează. Trei dintre inițiativele lor le găsiți mai jos, campanii care merită sprijinul fiecăruia dintre noi:


1. Vor să ciuntească legea deșeurilor din ambalaje.

Colegii de la Zero Waste România ne atrag atenția că situația devine critică în ceea ce privește deșeurile. Deputații se pregătesc să elimine unul dintre cele mai utile instrumente de încurajare a prevenției și reciclării: sistemul de garanție returnare (sistem depozit). Prin acest sistem se pot valorifica ambalajele de sticlă, plastic sau aluminiu, încurajând astfel reciclarea.

Zilele următoare se va vota legea deșeurilor din ambalaje în Comisia de MEDIU din Parlament, iar industria pune presiune pentru eliminarea acestor prevederi. Este important să le scriem acum, până la ședința de miercuri, și să le solicităm să susțină sistemul depozit:

DA, VOI CONTACTA ȘI EU DEPUTAȚII DIN COMISIA DE MEDIU!

2. Cum să suferi de tuberculoză? Parcă TBC-ul fusese eradicat...

Jurnalista Paula Rusu este fost pacient diagnosticat cu tuberculoză, unul dintre puținii care și-au luat inima în dinți și a ieșit public. A trecut peste stigmatul pe care societatea se grăbește să îl pună acestei categorii de pacienți și cere deputaților să voteze legea tuberculozei, care ar înlesni tratamentul, prevenția și educarea publicului larg: O lege de care avem nevoie ca de aer, la propriu.

Campania Paulei ar trebui să ne intereseze pe toți, pentru că se referă la o boală transmisibilă prin aer. Tuberculoza produce anual 12.000 de noi îmbolnăviri în România. Ocupăm chiar un rușinos loc 1 la nivel european. Acum e momentul să acționăm împreună. Fiecare nouă zi de amânare înseamna 3 noi decese cauzate de TBC.

Te alături celor peste 1000 de susținători ai acestui apel?

DA, SEMNEZ ȘI EU PENTRU LEGEA TUBERCULOZEI!

3.  Vă era dor de o ordonanță de urgență?

Legea împotriva risipei alimentare a fost votată și promovată în campania electorală ca fiind soluția mult așteptată. Între timp, industria s-a mobilizat și presează pentru tergiversarea implementării legii. Guvernul pare că cedează presiunii și amână publicarea normelor de aplicare. Mai mult, exclude societatea civilă și beneficiarii direcți ai legii de la discuții. Și dorește să facă toate acestea în perioada imediat următoare printr-o ordonanță de urgență care îngroapă legea pentru prevenirea risipei alimentare.

Raluca, inițiatoarea campaniei, urmărește de-aproape parcursul acestei legi. Mai mult, ne invită pe toți, cei care credem că nu trebuie să se mai risipească anual tone de alimente, să semnăm și să distribuim apelul său către guvernanți:

CER ȘI EU GUVERNULUI SĂ NU ARUNCE LA GUNOI LEGEA RISIPEI ALIMENTARE!

Dragi prieteni, sperăm ca cel puțin una dintre inițiativele de mai sus să se afle printre temele de interes pentru voi. După cum lesne puteți observa, nu toată lumea a luat vacanță: unii lucrează la modificarea legilor sau la emiterea unor ordonanțe de urgență. Cu o simplă acțiune online putem veni în sprijinul celor care se preocupă de sănătatea noastră și de mediul în care trăim și respirăm.

Claudia, Lumi, Sorana, Raluca, Roxana, Tudor - Echipa de-clic