Prezentul ghid s-a născut din preocuparea UNICEF în Romånia și a Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) față de respectarea drepturilor copilului în mass-media și se dorește a fi un instrument sintetic la îndemåna jurnaliștilor, a studenților la jurnalism și a cadrelor didactice universitare din facultățile de jurnalism și comunicare. Respectarea principiilor cuprinse în el este recomandată tuturor celor care – profesioniști sau amatori – comunică în spațiul public (inclusiv pe rețelele de socializare) și care pot relata despre copii sau pot relaționa cu aceștia. În promovarea drepturilor copilului, UNICEF în Romånia se bazează pe sprijinul jurnaliștilor, pe eforturile acestora de a aduce în atenția publicului problemele cu care se confruntă copiii, cu scopul de a atrage atenția celor care îi pot sprijini și apăra. Pentru viitoarele generații de jurnaliști și comunicatori, UNICEF în Romånia lucrează cu profesori din centre universitare din întreaga țară pentru a aduce în atenția studenților drepturile copiilor, precum și metodele pe care le pot aplica pentru a-i proteja în materialele pe care le dezvoltă și în care ilustrează copii.
Ghidul are trei componente:
– un set de principii și recomandări, de natură etică și practică, pentru relatările cu și despre copii;
– o propunere de cod deontologic pentru relatările jurnalistice cu și despre copii;
– o serie de studii de caz, tratånd subiecte din presa română și care invită la exerciții de gåndire critică și de aplicare în practică a principiilor etice; ele pot fi folosite, fie în scop didactic, în facultățile de jurnalism sau în programele de training vocațional, fie ca instrumente de autotestare;
– un inventar de legi și alte norme legale, precum și o selecție de fragmente din textele acestora, care pot avea impact în munca de zi cu zi a reporterilor și editorilor.
Acest Ghid rezumă și dezvoltă, în context local și național, principiile etice în relatările despre copii, elaborate de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și le integrează în bunele practici existente în jurnalism.
Cristina Lupu
Director de Programe
Centrul pentru Jurnalism Independent