Societatea civilă
Au trecut şi alegerile. S-a dus şi presiunea asupra ta. Şi deşi toate ministerele tale vizate s-au pronunţat împotriva mineritului cu cianuri (din şapte, doar Ministerul Economiei şi ANRM-ul vor cianură), punctul de vedere oficial al Guvernului pe care îl conduci a întârzâiat să apară. Termenul legal în care trebuia dat acest punct de vedere a expirat la începutul lui 2016. Adică cam de un an. Au fost aproape 365
nepasadeGalați
2138 0
Nici măcar nu are nevoie de codurile nucleare. Nu trebuie decât să-și țină promisiunea de a retrage SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, dându-le ocazia altor poluatori masivi precum India sau Rusia să-i urmeze exemplul. Dar noi avem un as în mânecă: putem trece peste voința lui Trump. Administrațiile New Yorkului și Californiei, și compania Google au ridicat ștacheta în lupta împotriva schimbărilor climatice după ale
nepasadeGalați
2029 0
Promovarea drumeției montane, ca mod de petrecere a timpului liber și chiar mai mult decât atât, ca mod de cunoaștere a mediului și de învățare despre cum să ne ducem traiul într-un mod sănătos, cât și realizarea de proiecte pe diverse teme din care tinerii învață despre ecologie, marketing, software și web development, reprezintă preocupări ale membrilor și voluntarilor Asociației Drumeții Montane, ce a fost înființată în anul
nepasadeGalați
2068 0
Parlamentul Seniorilor din România există și funcționează de mai puțin de o lună, înființat prin implicarea unor entuziaști care au drept scop apărarea intereselor persoanelor vârstnice. Asociația seniorilor din România, denumită Parlament la contrapondere cu legislativul național, este rezultatul unui proiect derulat în perioada ianuarie 2016 – aprilie 2017. Proiectul Parlamentul Seniorilor este finanțat de către Caritas România și CARP O
nepasadeGalați
2001 0
Se încearcă plasarea unui complex minier de exploatare a cărbunelui, cu potențial toxic, în apropierea zonei magice a Marii Bariere de Corali! Este un plan prostesc, dar noi avem șansa de a-l opri. Guvernul Australiei intenționează să acorde un miliard de dolari pentru construirea unui complex masiv de exploatare a cărbunelui care ar putea distruge podeaua mării, habitatul natural al broaștelor țestoase și al peștilor tropic
nepasadeGalați
2041 0
In perioada 12 – 16 decembrie 2016, locuitorii municipiului Galati sunt asteptati sa predea corect spre reciclare deseurile electrice si electronice. Pornita in luna mai 2016, campania nationala Orase Curate este o initiativa a Organizatiei ECOTIC, dedicata informarii, constientizarii, precum si colectarii deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) din mediul urban.
Campania a debutat in Botosani cu rezultate foarte bune (3,4 tone DEEE colectate) si a continuat, in luna oct
nepasadeGalați
2017 0
Anul acesta, noi, membrii comunității de-clic, nu ne-am lăsăt păcăliți de știrile care distrag atenția de la corectitudinea candidaților și programele lor. De data aceasta am fost noi cei în ofensivă. I-am căutat pe cei mânjiți de fapte de corupție și i-am arătat cu degetul alegătorilor din județele unde ei candidează. Împreună am vorbit despre faptele lor și ne-am făcut auziți în rândul a peste două milioane de români&n
nepasadeGalați
2003 0
Săptămâna asta Schweighofer a primit o lovitură neașteptată. Încrederea că sunt de neatins le-a fost zdruncinată. FSC (Forest Stewardship Council), organizația care le-a certificat afacerile cu lemn, și-a încheiat investigația și a concluzionat că: Schweighofer a achiziționat lemn ilegal în România. A avut un sistem inadecvat de verificare al lanțului de achiziție. A încalcăt legi și reglementări naționale în aproviziona
nepasadeGalați
2119 0
În sfârșit, un gălățean uzează de dreptul cetățenesc de a cere date despre modul în care politicul administrează unul dintre sistemele publice de importanță maximă. Mihai Stavire solicită date despre domeniul de sănătate publică:
”Permiteți-mi pe această cale, cu respect și cu interes, să rog Consiliul Județean Galați și Spitalul Județean Galați să răspundă contribuabililor și societății civile la următoarele întrebări:
a) Cât
nepasadeGalați
2266 0
Din monitorizarea principalelor dezbateri și emisiuni electorale difuzate de principalele televiziuni de știri și de televiziunea națională rezultă, fără tăgadă, că postul România TV se detașează net de celelalte posturi analizate în ceea ce privește intensitatea și frecvența abaterilor de la reglementările din domeniul audiovizual (anexăm lista articolelor încălcate din cadrul Deciziilor 220/2011 și 592/2016).
ActiveWatch, în calitatea sa de organiza
nepasadeGalați
2021 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați