„De ce ne-ați abandonat?” este întrebarea pe care o adresează basarabeni de toate vârstele și toate ocupațiile președintelui Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloș, liderilor de partid, deputaților și senatorilor din România, într-un videoclip fără precedent.
„Domnule prim-ministru Dacian Cioloș, și eu sunt româncă! Cui m-ați lăsat?”, îl întreabă pe șeful Executivului de la București o bunică de la Chișinău.
Sub genericul „Noi nu v-am uitat!”, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 îi îndeamnă pe toți bucureștenii, dar și pe românii din Țară, care doresc unirea cu Republica Moldova, să participe la marșul „Luptă pentru Basarabia”, care se va desfășura sâmbătă, 22 octombrie, ora 14:00, cu plecare de la Hanul lui Manuc (Piața Unirii).
„Frații noștri de peste Prut au nevoie ca politicienii de la București să treacă de la vorbe la fapte în ceea ce privește destinul comun al României și al Republicii Moldova. Populația din Republica Moldova trebuie să primească un răspuns de la cel mai înalt nivel de conducere din România. Sâmbătă ieșim în stradă pentru a cere și a obține împreună acest răspuns!”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Videoclipul poate fi descărcat pe adresa https://we.tl/CK7Fox38Op și vizualizat pe https://www.youtube.com/watch?v=ycCVojNetps.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012