Catrinel Dumitrescu, actriță a Teatrului Nottara din București, i-a adus un omagiu profesorului său, actorul Octavian Cotescu (14 februarie 1931, Dorohoi – 22 august 1985, București), în cadrul conferinței pe care a susținut-o în cea de-a cincea zi a Festivalului Național de Comedie, aflat în desfășurare la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Actrița i-a dedicat Meșterului întreaga conferință, la care au participat liceeni, studenți la Teatru, actori și iubitor
Comportamentul financiar diferă semnificativ între bărbați și femei, deși preocupările financiare privind economisirea, investițiile și viitorul familiei sunt la cote ridicate în România. Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința de tranzacționare de pe 8 martie cu un eveniment dedicat egalității de gen, similar cu acțiunile întreprinse de alte 40 de burse din întreaga lume. Potrivit informațiilor publice, la nivel internațional, c
Președintele Klaus Iohannis a anunțat consultări mâine, 26 martie, pe tema referendumului privind Justiția. Societatea civilă, inclusiv comunitatea Declic, a fost invitată să participe. Avem, așadar, ocazia de a veni cu recomandări pe acest subiect și de a ne spune punctul de vedere. De aceea, am decis să consultăm membrii Declic. Răspunsurile centralizate le vom face publice și le vom trimite mai departe către Administrația Prezidențială. Ia-ți 5 minute și completează, te
Ambasada Statelor Unite în România, Consiliile Americane pentru Educație Internațională, Expert Forum și Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei invită studenții care fac parte dintr-o asociație studențească și au vârsta cuprinsă între 20-27 de ani să se înscrie la a doua ediție a Kennedy Academy for Students. Programul Kennedy Academy include subiecte legate de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 12-15 decembrie 2019.
Românii țin peste 55 miliarde de lei în depozite pe termen foarte scurt, cu scadența de o zi, iar acești bani nu produc beneficii consistente pentru deponenți sau economie, susțin reprezentanții celor mai mari fonduri de investiții din România prezenți la evenimentul „Primăvara Investițională”, organizat de Bursa de Valori București (BVB). Datele Băncii Naționale a României (BNR) arată că valoarea depozitelor pe termen scurt a crescut în
Jumatate (50%) dintre românii din mediul urban detin animale de companie, potrivit unui studiu efectuat pe baza a 15.740 de respondenti din site-ul toateanimalele.ro. De asemenea, tot potrivit studiului, aproximativ 33% dintre românii care detin animale de companie au doar caini, in timp ce aproximativ 27% au doar pisici. Topul celor mai populare animale de companie in randul românilor este completat de pasari - respective perusi, papagali – aproximativ 22% dintre români ii prefera, pesti
Asociația “Ține de Noi” împreună cu Headmasters' and Headmistress' Conference (Conferința Directorilor și Directoarelor de Licee din Marea Britanie) anunță lansarea unui concurs pentru obținerea unor burse de prestigiu pentru elevii de clasa a X-a care își doresc să petreacă următorii doi ani din ciclul preuniversitar de învățământ, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie. Elevii au posibilitatea de a studia timp de
În anul 2000, la alegerile prezidențiale, am votat pentru prima dată în viața mea. Și am rămas cu un gust amar, mai ales după turul doi. A trebuit să aleg între doi lideri politici pe care îi disprețuiam. Dar am mers la vot oricum. Și nu a fost singura dată când am ales răul cel mai mic. Abia ani mai târziu am înțeles strategia de la acele alegeri. Singura șansă pentru ca Ion Iliescu să ajungă președinte era să ajungă în turul doi cu cineva ca Vadim Tudor. Și așa s-a
Raportul anual al organizației ”Reporteri fără frontier” evidențiază faptul că politicul din România este pe cale să încalece presa. Acesta este și motivul pentru care România coboară trei locuri în clasamentul libertății de exprimare, până pe poziția 47 în lume. Astfel, presa română are parte de o analiză amplă a organizației ”Reporteri fără frontiere”: "Lipsa interesului Guvernului pentru jurnalism și media, cenzura politică tot mai mare și creș
În deschiderea Festivalului „Leonard”, aducem în atenția publicului gălățean, marcând astfel aniversarea a 134 de ani de la premiera absolută (Theater an der Wien, din Viena la 24 octombrie 1885), o capodoperă nepieritoare a genului, opereta Voievodul țiganilor de Johann Strauss-fiul. Premiera de la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați va avea loc în zilele de 2 și 3 noiembrie, de la ora 18:00. Dificultățile partiturii muzicale, precum și comple
Bursa de Valori București a anunțat oficial și a premiat cele 15 companii care s-au calificat în ultima etapă a proiectului „Made in Romania”, un proiect unic organizat pentru prima dată în istoria pieței de capital românești cu scopulde a identifica și susține viitoarele motoare ale economiei locale sau din regiune. Cele 15 companii finaliste au fost anunțate în cadrul evenimentului „Made in Romania” de pe 3 aprilie la care au participa
Context După mitingul electoral de la Craiova, Liviu Dragnea- președintele PSD a scris, pe 13 aprilie 2019: „Am adus deja de patru ori mai multe fonduri europene față de guvernul precedent, dar vrem să aducem mai mult decât atât, pentru că românii și România merită mai mult!” Câteva ore mai târziu, președintele USR, Dan Barna, i-a răspuns: „Dragnea a mințit aseară de-a înghețat Belina. Spune că guvernele PSD ALDE au absorbit de 4 ori mai multe fonduri europen
Din 1957 și până în prezent, fiecare spectacol cu Traviata a marcat evoluția instituției, opera devenind emblematică pentru teatrul gălățean, publicul reacționând cu entuziasm și interes de fiecare dată. Fiecare detaliu sonor a fost creat din perspectiva partiturii verdiene, astfel pentru a reda acel sunet lontano al orchestrei și a imagina atmosfera sălii de bal alăturate încăperii în care Violetta și Alfredo se întâlneau prima oară. În actul I, la sugestia maestrului V
În raportul global pentru anul 2017 dedicat competitivității turismului am căzut ca țară cu două poziții - de pe locul 66 în anul 2015, pe locul 68 în topul indicelui competitivității în turismul mondial, din 136 de țări analizate de către Forumul Economic Mondial. România are un indice agregat de 3,78 al competitivității în turism, la egalitate cu Omanul și Vietnamul, ne arată think-tank-ul INACO - Inițiativa pentru Competitivitate, &ici
Pe 19 mai va avea loc un eveniment pentru care am lucrat de zor în ultima lună. Comunitatea Declic va organiza adunarea publică „Toți pentru Europa” în Piața Victoriei din București. În același timp, în mai multe orașe mari ale Europei, vor avea loc manifestații asemănătoare, puse la cale de organizațiile-soră ale Declic. Oameni din Berlin, Viena, Budapesta, Amsterdam, Varșovia și Stockholm vor ieși în stradă să arate că susțin, și ei, valorile europen
De cele mai multe ori când dispare o persoană pe neașteptate, cei mai mulți se orientează către serviciile poliției locale pentru rezolvarea problemei. Timpul de așteptare pentru a efectua o astfel de plângere este în majoritatea statelor de 48 de ore. Demersul poate fi unul îndelungat, deoarece probele la îndemână care se pot deduce sunt reprezentate frecvent de poze. Poate este cunoscută ideea de fotografie, în care majoritatea oamenilor se străduiesc să arate cât mai bine,
Devenită tradiție, prezentarea celebrei operete Liliacul de Johann Strauss-fiul va avea loc în acest an duminică, 29 decembrie la ora 18:00. Scrisă în 1874, lucrarea a cunoscut de la început succesul fiind socotită apoteoza „operetei vieneze” (George Sbârcea), o culme greu de egalat a patrimoniului universal care și-a păstrat de-a lungul timpului nealterată frumusețea, farmecul și prospețimea. Acţiunea se petrece în ultima zi a anului şi în noaptea de revelion, când Falk
Cu ocazia lansării de către Guvernul României a programului de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, în valoare de un miliard de euro, Ambasada Statelor Unite ale Americii şi Ambasada Statului Israel au participat împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România la un seminar privind „Reabilitarea sistemului de irigaţii şi oportunităţi de afaceri în domeniul agricol din România”. Acest proiect reprezi
De ziua libertăţii de exprimare, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind cere clasei poilitice să trateze jurnalismul ca pe un bun public şi să renunţe la folosirea instituţiilor de media ca instrumente de propagandă politică.  Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind constată că situaţia industriei de media și, în special, condiţia jurnalistului, se deteriorează în fiecare zi iar libertatea de exprimare devine un moft la cheremul puterii politice. Cu câteva z
Domnule preşedinte, Parteneriatul Strategic SUA-România este puternic. America recunoaşte România ca aliat NATO model, care îndeplineşte sau depăşeşte angajamentele asumate faţă de Alianţă investind în apărarea sa, modernizându-şi capacităţile şi contribuind la securitatea regională şi globală. Angajamentul românilor faţă de democraţie, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, demonstrat atât de clar la alegerile din luna mai, ne inspiră. Iar rezultatele econ

Pagina 22 din 32